Experienta

Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, administrate de catre Comisia Europeana, al caror scop este sa acorde sprijin la nivel structural. Sprijinul financiar din Fondurile Structurale este destinat, in principal, regiunilor mai putin dezvoltate, in scopul de a consolida coeziunea economica si sociala in Uniunea Europeana.

La fel ca in orice alta activitate, cunostintele in domeniu sunt esentiale pentru cei care vor sa acceseze bani europeni, cu atat mai mult cu cat proiectele, in acest caz, se bazeaza pe proceduri riguroase, concepte si terminologii specifice, atrage atentia consultantul asupra specificitatii fondurilor europene. 

Succesul unui proiect realizat cu fonduri nerambursabile depinde de respectarea unor reguli clare pe care doar un bun profesionist le cunoaste. O afacere bazata pe finantari europene trebuie construita in mod transparent, de la inceput fiind necesara o trasare exacta a drumului de parcurs, cu evidentierea tuturor pasilor pe care intreprinzatorul este obligat sa-l urmeze. Reusita unui business depinde intr-o proportie foarte mare si de consultantul ales.

Cunostintele de management de proiect au o importanta hotaratoare pentru antreprenorii care doresc sa elaboreze propriile proiecte, pentru ca, in acest fel, acestia pot sa urmareasca indeaproape si sa se implice activ in procesul de elaborare si, ulterior, in implementarea proiectelor.

Proiectele trebuie dimensionate in functie de capacitatea organizationala si financiara efectiva a solicitantului. In caz contrar, presupunand ca proiectul trece de etapa de evaluare si este aprobat, vor aparea probleme mari in implementare.

SPRING & CO JURIDICAL & BUSINESS CONSULTING detine o experienta specifica pe domeniul fondurilor europene avand o echipa de profesionisti ce se ocupa minutios de fiecare detaliu. Fie ca vorbim de colaborarea cu o firma de consultanta doar pentru scrierea proiectului, fie ca vorbim de o relatie contractuala mai lunga care sa includa si acordarea de sprijin in implementarea proiectului, prezenta unui consultant alaturi de beneficiar este unul dintre secretele succesului in acest domeniu.

Fondurile structurale nerambursabile pot fi solutia dezvoltarii unei intreprinderi nou infiintata sau a uneia deja existenta pe piata, indiferent de stadiu de dezvoltare al acesteia.

SPRING & CO JURIDICAL & BUSINESS CONSULTING ofera consultanta pentru intocmirea cererii de finantare, elaborare studii de fezabilitate, proiecte tehnice de executie, si servicii de management de proiect. Serviciile noastre sunt complexe, pentru ca oferim consultanta in toate domeniile de interes, suntem deschisi la toate investitiile vizate de clientii nostri.