Extradarea

In lumea contemporana care are drept caracteristica principala deschiderea fara precedent a granitelor, problema mentionata apare intr-o dimensione noua de o importanta fundamentala pentru infaptuirea actului de justitie. Progresul tehnico-stiintific inregistrat, precum si extinderea procesului de democratizare la nivel international, a creat posibilitatea miscarii cu usurinta a persoanelor si marfurilor, conducand implicit la dezvoltarea societatii umane in ansamblul sau.

Efectul indiscutabil benefic, pentru intreaga umanitate, a creat insasi posibilitatea unei largiri a fenomenului criminalitatii la nivel mondial. Pericolul tot mai accentuat determinat de cresterea criminalitatii transnationale, necesitatea prevenirii si combaterii cu mai multa eficienta intr-un cadru organizat la nivel mondial, a determinat adoptarea unor instrumente rationale sau mondiale care sa unifice eforturile statelor lumii in stoparea criminalitatii transnationale.

A aparut nevoia cooperarii intre state pentru predarea sau primirea persoanelor care au savarsit infractiuni pe teritoriul unui stat, refugiindu-se apoi in alt stat in vederea evitarii urmaririi penale, judecatii sau executarii pedepsei.

Un element principal, care a stat la baza aparitiei si dezvoltarii ulterioare a cooperarii international si fara de care aceasta nu se putea concepe, l-a constituit increderea reciproca intr-un cadru institutional bine reglementat.

Cooperarea judiciara internationala in materie penala reprezinta doar un domeniu in cadrul activitatilor specifice  de cooperare intre statele lumii, domeniu extrem de important care s-a impus cu necesitate inca de la inceputul secolului trecut.

Extradarea este un act de asistenta juridica prin care un stat pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor sau un condamnat, care nu este cetatean al statului solicitat, este predat, la cererea statului in drept a-l urmari penal, judeca sau supune la executarea condamnarii penale.

Ca regula, cetatenii proprii nu se extradeaza. Extradarea este recunoscuta ca institutie juridica de Constitutia Romaniei in art 19.

Extradarea este o institutie juridica atat a dreptului intern, cat si a dreptului international prin care persoanele vinovate de savarsirea unor infractiuni internationale sunt predate statelor indreptatite a le judeca si condamna ori  a le obliga sa execute o pedeapsa la care au fost condamnate.

Extradarea este un act de cooperae a statelor impotriva infractorilor de un anumit grad de periculozitate, pentru a impiedica sustragerea acestora de la raspunderea penala, prin refugierea pe teritoriul altui stat.

Extradarea este un act bilateral care presupune un stat solicitant, care cere extradarea si un stat solicitat, care primeste cererea de extradare.

Romania a ratificat prin Legea 80/1997 Conventia europeana de extradare, care constituie cadrul general privind extrdarea intre tarile semnatare.

Fiind o institutie juridica, extradarea prezinta si un pronuntat continut politic, intrucat se realizeaza pe baza vointei liber exprimate a statelor, cu respectarea suveranitatii si independentei lor.

Avand in vedere complexitatea acestei procedure si raportat la necesitatea verificarii legalitatii fiecarui act juridic emis in parte, SPRING & CO JURIDICAL & BUSINESS CONSULTING va poate asigura protectia necesara intr-o astfel de procedura, astfel incat sa se respecte unitatea si integritatea individualizata a fiecarei persoane in parte precumsi in vederea obtinerii formei de protectie adaptata fiecarei spete in parte.

Distribuie articolele noastre:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *